Daca ni se pare ca stiinta umana actuala
este imensa, ne inselam. Ea nici nu a pasit inca spre adevarata
cunoastere a Universului. Acceleratorul de particule Large Hadron
Collider ar trebui sa confirme existenta bosonului Higgs, acoperind
elemente lipsa ale Modelului Standard (si daca nu ar confirma-o
ce ne-am face, ce alte teorii ar trebui sa punem la loc) si sa explice
felul in care particulele elementare capata anumite proprietati,
cum ar fi masa. Deci pana la urma nu stim exact ce ar putea fi masa.
Nu cunoastem lucrurile, existentele in profunzime dar stim destule
relatii intre ele, verificate pe cale empirica, prin experiment.
Si pana la urma asta e tot ce stim cu siguranta. Extinzand aceste
relatii, nascute din inductie logica, am inceput sa folosim aceasta
logica nou nascuta, pentru a deduce totul. Si fara sa recunoastem
ne-am folosit si de unele notiuni cunoascute de fiinta noastra in
mod aprioric, care de fapt se materializasera in tot felul de mituri,
in trecut. Extrem de logice, dealtfel, de-a lungul secolelor. In
fond, religiile sunt prima forma de cunoastere, si ceea ce au ele
determinant si oarecum comun, este incercarea de a-l armoniza pe
om cu lumea in care traieste, constientizandu-l ca, depinde de ea.
Pana nu demult, in 1665 Robert Hook a descoperit celula, si credeam
ca am aflat totul. A venit si revolutia industriala si am crezut
ca vom cuceri universul, cine stie, poate navigand printre stele
folosind carbunii. Nici acum nu suntem prea departe, chiar daca
un noian de filme SF, dau copiilor impresia ca stapanim situatia
si chiar Universul. Celula care este alcatuita din nucleu si organite
celulare precum mitocondria, ribozomii, reticul endoplasmatic,
aparatul Golgi, lizozom, centriol etc. Cunoasterea parea definitiva
si capitolul incheiat. Doar ca unii oameni de stiinta mai incapatanati,
si cu adevarat superiori devin deranjanti. Se intreaba ce or fi,
de exemplu mitocondriile? Iar acum stim ca si mitocondria este
un organism asemanator cu ceea ce stiam despre celula in trecut,
poate chiar mai complex, avand chiar propriul ADN. Daca aflam
ceva, ne intrebam despre elementele acelui ceva si descoperim
subelementele fiecarui element din acel ceva, aventura continuand
cine stie, poate ca pana la infinit. Si de ce ne-ar deranja asta?
Ar trebui sa ne bucure ca avem un univers, posibil infinit, si
modalitati de dezvoltare intelectuala, latent, infinite. Nu ne
vom plictisi niciodata! Dar ce ar trebui sa ne spuna asta? Ca
de fapt suntem limitati si doar tindem spre nemarginire. Adica
nu suntem nemarginiti. Si daca nu suntem nemarginiti, atunci de
ce sa ne distrugem propriul sistem de referinta, propriul mediu,
pe care evident ca nu il cunoastem in mod absolut, si nu am fi
in stare sa il reproducem, astfel autodistrugandu-ne. Dar, ce
conteaza, nu? Dupa noi potopul, nu ar mai fi cine sa ne mai tina
minte si sa ne critice.
Am creat o lume artificiala, in care speram ca am recreat lumea
naturala, ca ornament, ca exponat. Si ne mai miram de boli, de
poluare, de cancer si moarte. Creem cate o picatura de tehnologie
consumand munti de energie si obtinand mai multa distrugere a
naturii decat materia prima dorita. Si asta nu e vina oamenilor
de stiinta! Ei vad mereu dezastrul si ne atentioneaza, dar ceea
ce spun ei nu este rentabil pentru cei ce stapanesc si castiga
de pe urma acestei lumi artificiale, pe care inconstient am construit-o.
O lume pe care cu mandrie o consideram mai buna si mai frumoasa
decat cea originala, lume originala pe care nici pe departe nu
o cunoastem complet. In fond nici pe noi insine nu ne cunoastem
in mod desavarsit. Oameni de stiinta precum Hulda Regehr Clark
sau Rudolf Breuss, nu sunt luati in seama de pista gresita a stiintei,
deoarece gasesc solutii simple si ieftine, la indemana noastra,
a tuturor. O femeie, om de stiinta, a redus unele epidemii din
Africa, indemnand femeile africane sa filtreze apa din rau cu
o panza cu care isi acopereau corpul. Extraordinar, nu? A stiut
sa citeasca printre randuri, printre randurile adevaratei carti
a cunoasterii. In mod fara tagada ca viitorul omenirii poate fi
asigurat, doar daca suntem morali si cunoscatori. Morali, pentru
a nu distruge nimic viu din simbioza existentei noastre, cu propriile
productii, artificale, plagieri palide si poluante ale originalului,
si cunoascatori, deoarece se spunea candva ca invatat este acela
care ii invata mereu pe altii dar se invata si pe sine. Aceasta
stare inseamna un efort continuu, interior si nu de suprafata
asa cum se prezinta lupta pentru lux si inactivitate, atrofiere
intelectuala si spirituala, bine ticsita cu elemente de orgoliu
si mandrie. Si nu degeaba s-a demonstrat ca un organism uman ce
nu face efort fizic se atrofiaza si se imbolnaveste. Mai mult,
unii oameni de stiinta considera ca senilitatea nu e prezenta
la oamenii care fac un continuu si echilibrat efort intelectual.
Omul, este o fiinta in miscare, pentru care incremenirea, letargia,
poate insemna moarte. Oare nu ne-a umilit destul existenta, nu
ne-a aratat cat de mici suntem si ca poate suntem in mijlocul
a doua infinituri, Cosmosul si microstuctura materiei. Sa nu mai
vorbim de misterul vietii, fie il definim ca pe o energie, fie
ca fiind tributar unui biet cod genetic. Dar, definitia nebuna
a poetilor, ca iubirea da nastere la viata, parca e mai aproape
de adevar, iar celelalte definitii mai aproape de schizofrenie.
Omul viitorului ar fi acela care ar avea ce invata din orice,
chiar si din religiile trecutului, poate ca acestea ne spun ceva
cu adevarat stiintific, poate ca ele sunt o defulare a insasi
vietii si existentei, prin intermediul nostru. Ar invata un om
al viitorului din vechile metode medicale, vechi de mii si mii
de ani, umilitor de vechi pentru stiinta revolutiei industriale,
a falsei revolutii ateiste? Un om al viitorului ar deschide ochii
spre orice ar putea sa il ajute, neincremenit intr-o teorie costisitoare
si care s-a dovedit gresita. Acel om ar trebui sa inteleaga de
ce o substanta chimica indispensabila organismului, dar sintetizata
de om imbolnaveste iar o substanta produsa de plante si animale
ne vindeca si ne tine in viata. Pentru ca viata se hraneste cu
viata si nu cu moarte. Sa nu ne mai fie rusine de trecut si sa
vedem ca oamenii de stiinta moderni, pot gasi remedii cu adevarat
revolutionare, folosind simpaticele si nevinovatele plante. Pe
multe dintre ele, insa, le distrugem, doar asa, ca nu sunt prea
frumoase, dupa gustul nostru (structurat dupa cine stie ce canon
artificial) sau doar pentru ca nu au cerere pe piata. Dureros,
nu? Asa ca, acum, vom intelege de ce cancerul poate fi vindecat
definitiv cu plante, si nu doar tratat cu substante chimice puternice,
pline de contraindicatii.
Nu trebuie sa disperam, daca viitorul
va fi acela al unui efort de cunoastere morala, vom avea, inca,
o sansa!
La inceputul anilor 70, mai intai in America si apoi in Europa,
se introduce un nou medicament bazat pe doua substante: sulfonamida
si trimetoprim, vandut in multe tari sub numele de Bactrim (in
alte tari ca Septrim). Acest medicament a avut succes pentru actiunea
sa bactericida. Dar necazul este ca Bactrim loveste mortal si
componente importante ale celulelor umane, asa precum mitocondriile!
Mitocondriile au fost la origine bacterii independente care in
cursul milioanelor de ani de evolutie s-au integrat in interiorul
celulelor, pastrandu-si o parte din specific. Absorbind si integrand
aceste bacterii, celula le hraneste, le sustine, le protejeaza
dar in schimb le-a delegat sa devina plamanii sai: ceea ce inseamna
ca practic, mitocondriile ajuta celula sa respire. De aceasta,
aceste medicamente enumerate mai sus, care sunt toxice pentru
bacterii, sunt la fel de toxice si pentru mitocondriile celulelor
organismului uman. Peter H. Duesberg - AIDS il virus inventato
-
Urmariti documentare precum:
- What the bleep do we know;
- The Sectet;
- Intelligent Design - Unlocking The Mysteries Of Life (de departe
singura teorie viabila, ce a eliminatat teoria evolutionista,
dupa marii cercetatori reuniti la Pajaro Dunes, California)
Johann Wolfgang von Goethe a cerut pe patul de moarte "Lumina!
Mai multa lumina!" (Licht, mehr licht),
"...cautati si veti afla..." mai spunea undeva Cineva,
informati-va despre adevar, dar nu doar in ultimul ceas
